sensul vietii

Posted: Ianuarie 19, 2012 in metafore

Doi existentialisti Martin Heidegger si Jean-Paul Sartre abordeaza diferit problema sensului vietii. Daca pentru Heidegger sensul vietii ar putea exprima astfel „Stiu ca suntem cu totii imbarcati pe aceeasi corabie si ca aceasta se va scufunda. Insa eu voi ramane pe punte si voi saluta, fiindca arata mult mai bine”. Pe de alta parte , Sartre ar exclama ” Nu! Nu! Nu! Stiu ca vasul se va scufunda, insa hai mai bine sa coboram in cala si sa jucam o ultima partida de poker. Macar putem sa ne bucuram de viata in timp de corabia se scufunda”

Anunțuri

who am i ?

Posted: Ianuarie 18, 2012 in metafore
Etichete:

Cine sunt eu? Mi se spune adesa

Ca ies din celula

calm, voios, increzator,

ca un baron din conacul sau.

Cine sunt eu? Mi se spune adesea

Ca vorbesc cu gardienii

Liber, prietenos si clar, ca si cum

Eu as da ordine, nu ei

Cine sunt eu? Mi se mai spune

Ca indur zile nefaste

Impacat, zambitor, demn,

Ca unul obisnuit sa castige.

Sunt eu intr-adevar asa cum spun altii?

Sau sunt doar asa cum ma stiu eu insumi,

Fara astampar, bolnav si coplesit de dor, ca o pasare inchisa

intr-o colivie,

Caznindu-ma sa respir, de parca cineva

m-ar strange de gat,

Tanjind dupa culoare, dupa flori, dupa ciripitul de pasare,

Insetat dupa bunatate, dupa apropiere,

Tremurand de furie in fata despotismului si umilirii meschine,

Nerabdator in asteptarea unor evenimente importante,

Tremurand neajutorat dupa prieteni infinit de departe,

Ostenit si gol cand ma rog, cand gandesc, cand faptuiesc,

Slabit si pregatit sa-mi iau ramas bun de la toti si de la toate?

Cine sunt eu? Acesta sau celalalt?

Sunt eu astazi cineva si maine altcineva?

Sunt amandoi deodata? Un fatarnic pentru altii

si o epava jalnica pentru mine insumi?

Sau am in mine ceva ce seamana cu o armata invinsa,

care fuge imprastiata dupa ce a obtinut victoria?

Dietrich Bonhoffer

lumea fara Dumnezeu

Posted: Ianuarie 16, 2012 in metafore
Etichete:

Intr-adevar, lumea e cuprinsa de teroare si, ca intodeauna artele au auzit-o deja. Dincolo de zornaitul mirabilelor masinarii si de nesfarsitele publicatii ale genialilor fizicieni, exista o tacere ce asteapta, asculta si se face auzita.

E tacerea relelor presimtiri. Nu ne incredem in veacul nostru, si motivul pentru care nu ne incredem in el este ca noi insine l-am faurit, iar noi nu avem incredere in noi insine. Am facut pe eroii, am pus stapanire pe monstri, ne-am incheiat muncile si am devenit dumnezei- dar nu ne incredem in noi ca dumnezei. Stim bine cine suntem in realitate.

Mai demult, pe cand zeii erau alceva decat noi insine, cunoasterea a ceea ce eram nu ne inspaimanta. Existau Furii care sa-i urmareasca pe Hitler, si Atene care sa restabileasca adevarul. Dar acum, cand noi insine suntem dumnezei, purtam singuri aceasta cunostinta, ca acel erou grec de demult care, savarsind toate muncile, a descoperit ca el insusi si-a omorat fiul.

autor :Archibald McLeish

ninge cu soapte

Posted: Ianuarie 13, 2012 in metafore

Acum sunt mai pustiu ca-ntodeauna

de cand ma simt tot mai bogat de tine.

Cand n-ai sa ma mai chemi, cand luna se va stinge cu nori, cand sertarul de priviri ramane-va inchis si prada timpului va cadea, eu voi invata sa te ascult prin pagini scrise de demult.Eu nebunul de alb ce a capturat  Regina neagra pentru vesnicie.

Totusi lasa-ti chipul sa-l privesc in lumina soarelui, lasa-ti chipul sa-l dezmierd in razele lunii. Lasa-mi firea egoista sa te incatuseze pentru cateva secunde. Ma voi lasa calauzit de tine, din zori pana-n apus iar tu priveste-ma cum ma ridic. Priveste-ma doar pe mine de cand lumina soarelui iti mangaie genele pana seara, de cand deschizi ochii in zori pana cand ti-i inchide oboseala.

  Lasa-ti buzele sa ti-le dezmierd si sa le simt aroma… Saruta-ma!  Saruta-ma asa cum ai facut-o intaia data.

…iubita mea noaptea e lunga in singuratate si tacere.

nu mai invatat cum e fara tine.cat de gol suna totul in lipsa ta. cum sa uit cand niciodata nu m-ai invatat.si totusi  ma intreb cum rasuna in tine conversatiile noastre.Ramai linga mine inca putin, pana dorul dupa tine trece.

Iar daca ar fi sa pleci in zori de zi, eu ma rog seara de seara, sa te uit repede. Sa se transforme totul intr-o era glaciara, si sa nu simt nimic. Sa nu te urasc, sa nu te dispretuiesc, sa nu te plang din cauza dorului nebun sau de iluzia singuratati. Ci doar sa te uit, asa cum ai facut si tu. Si in clipa despartiri cand toata fiinta mea ar dori sa se sfarme, sa am puterea sa tin capul sus si sa iti spun: As fi putut sa te iubesc inca un veac! Ce ma lasa sa te las sa pleci? Nu pot sa iti cersesc prezenta si pentru maine…fara sa fi stiut vreodata ca am facut tot posibilul sa nu te fi pierdut, fara sa imi vezi cum inima mi se sfasie si fara sa iti fi spus cat am putut sa te iubesc. Si daca vrodata se va intampla ceea ce am scris, te rog hai sa invatam cum sa ne tinem unu altuia de cald, sau poate de urat…inchide ochii tai de un albastu infinit si stai , stai linga mine. Pana cand? Pana dorul dupa tine trece…si-apoi? Si-apoi  sa inventam un nou joc in doi.uite unul care as vrea cu tine si il traiesc: se pune pe masa de joc parti din ce ai mai de pret, apoi se aseaza cuvant linga cuvant, fapta linga fapta, atitudine linga atitudine si se pulseaza cu credinta. Nu-I asa ca iti place? Si mie. De aceea am rupt tot ce ma tinea departe de tine  pentru a te vedea din nou zambind din nimic,si pentru a vedea cerul intreg cum se reflecta in ochii tai.uite la carti : am castigat-noi.

🙂

iti petreci toata viata cautand raspunsuri, pentru ca te gandesti ca urmatorul raspuns va schimba ceva,

poate te va face sa te simti mai putin mizerabil…

atunci cand vei ramane fara intrebari,

nu vei ramai doar fara raspunsuri,

ramai si fara speranta.