Archive for the ‘video’ Category

nu mai invatat cum e fara tine.cat de gol suna totul in lipsa ta. cum sa uit cand niciodata nu m-ai invatat.si totusi  ma intreb cum rasuna in tine conversatiile noastre.Ramai linga mine inca putin, pana dorul dupa tine trece.

Iar daca ar fi sa pleci in zori de zi, eu ma rog seara de seara, sa te uit repede. Sa se transforme totul intr-o era glaciara, si sa nu simt nimic. Sa nu te urasc, sa nu te dispretuiesc, sa nu te plang din cauza dorului nebun sau de iluzia singuratati. Ci doar sa te uit, asa cum ai facut si tu. Si in clipa despartiri cand toata fiinta mea ar dori sa se sfarme, sa am puterea sa tin capul sus si sa iti spun: As fi putut sa te iubesc inca un veac! Ce ma lasa sa te las sa pleci? Nu pot sa iti cersesc prezenta si pentru maine…fara sa fi stiut vreodata ca am facut tot posibilul sa nu te fi pierdut, fara sa imi vezi cum inima mi se sfasie si fara sa iti fi spus cat am putut sa te iubesc. Si daca vrodata se va intampla ceea ce am scris, te rog hai sa invatam cum sa ne tinem unu altuia de cald, sau poate de urat…inchide ochii tai de un albastu infinit si stai , stai linga mine. Pana cand? Pana dorul dupa tine trece…si-apoi? Si-apoi  sa inventam un nou joc in doi.uite unul care as vrea cu tine si il traiesc: se pune pe masa de joc parti din ce ai mai de pret, apoi se aseaza cuvant linga cuvant, fapta linga fapta, atitudine linga atitudine si se pulseaza cu credinta. Nu-I asa ca iti place? Si mie. De aceea am rupt tot ce ma tinea departe de tine  pentru a te vedea din nou zambind din nimic,si pentru a vedea cerul intreg cum se reflecta in ochii tai.uite la carti : am castigat-noi.

🙂

iti petreci toata viata cautand raspunsuri, pentru ca te gandesti ca urmatorul raspuns va schimba ceva,

poate te va face sa te simti mai putin mizerabil…

atunci cand vei ramane fara intrebari,

nu vei ramai doar fara raspunsuri,

ramai si fara speranta.

Când o persoanã bunã moare, ar trebui sã aibã impact asupra lumii.

Cineva ar trebui sã bage de seamã.

Cineva ar trebui sã fie trist…macar atat.

 

 

 

Scriitorul francez Honore de Balzac, nascut in Tours , este considerat tatal realismului European. El produce o colectie vasta de nuvele si povesti scurte, cunoscute sub numele colectiv de „Comendia umana”. Subiectele lui variau de la intriga politica din Paris la viata linistita de familie. Scria in jur de 15 ore pe zi si revizuia totul in mod obsesiv. S-a casatorit cu Evelina Hanska in 1850 dupa 18 ani de corespondenta si a murit 3 luni mai tirziu.

Honore de Balzac
catre
Evelina Hanska
 
 
 
Ingerul meu iubit
 
 
Sunt aproape nebun dupa tine, atat de nebun pe cat poate fi un indragostit: nu pot scrie impreuna nici doua idei care sa nu te contina pe tine intre ele.
Nu ma mai pot gandi la nimic alceva in afara de tine. In ciuda vointei mele, imaginatia imi zboara mereu la tine. Te mangai, te sarut, iti soptesc, o mie de idei amoroase despre tine ma coplesesc in fiecare clipa.
Cat despre inima mea, acolo vei fi mereu numai tu.
Te simt acolo intr-un mod delicios.
Dar Doamne, ce se va alege de mine daca tu imi intuneci ratiunea.
Ma trezesc in fiecare dimineata spunandu-mi “ Haide, mergi la ea!” Apoi reusesc sa ma opresc o clipa miscat de sintamantul obligatiilor. E un conflict infricosator. Asta nu e viata. N-am mai fost niciodata asa.
Ai devorat toata ratiunea mea.
Ma simt aiurit si fericit de cum incept sa ma gandesc la tine.
Ma invartesc nebuneste intr-un vis delicious in care intr-o clipa traiesc o suta de ani.
Clopesti de dragoste, simtand dragostea in fiecare por, traind doar pentru dragoste, simtindu-ma consumat de emotii si prins intr-o mie de paienjenisuri.
O, iubita mea Eva, tu n-ai stiut.
Am luat portretul tau. El sta acum in fata mea si ii vorebesc ca si cum ai fi linga mine. Te vad la fel ca si ieri, frumoasa, nespus de frumoasa.
Ieri de-a lungul intregii zile mi-am zis “ea e a mea”!
Ingerii nu sunt imbatati de fericire in paradis cum am fost eu ieri.
 
♥Pookie

Prin anu’ I de facultate imi facusem un obicei sa umblu prin oras indiferent de ora, anotimp sau vreme. Il ascultam, ma uitam, suspinam, mergeam mai departe zambind. Eram martor la toata frumusetea si uratenia lui care astazi parca s-au disipat.

Saptamani la rand ma intrebam de ce atat de mult dezinteres pentru cladirile de langa Cercul Militar? Sau de ce malurile Dambovitei in zona Unirii nu sunt amenajate? Mi-ar placea sa stiu cum era atmosfera la Capsa…

Povestile orasului insa au disparut din fata ochilor nostri. Ma plimbam pe langa statuia lui Ivan Patzaichin( acolo unde zilele astea candelele ii lumineaza poza celui care a fost Marian Cozma…:( ) parca si acum ar avea in mana pagaia rupta, aceeasi cu care in ’72 a tras 500 de metri pana la finalul calificarilor.

Povestile continua ca si plimbarile mele… O cladire care a fost odata hotel la intersectia Ion Campianu cu Nicolaie Balcescu, iar acel loc ma face sa fredonez in minte versurile unei formati careia i-am ascultat albumele de n si n ori…m-am gandit in clipa aia la americani :-S:-D

Sunt povestile orasului care a disparut din fata ochilor nostri, cu oamenii sai care au fost coplesiti de……

Deci, ce ne-a mai rams din aceste povesti? Trebuie sa reconstituim un oras imaginar, pentru a adaposti amintirile noastre? Pentru ca, atunci  cand iubesti ceva de fiecare data cand dispare , pierzi o parte din tine insuti.


Tu faci ca cea mai insipida zi sa aiba culoare…culori

Culoriile din pietrele care le tot strang

pentru castelul meu in care o sa inghesui tot ce va avea culoarea ochiilor tai