Arhiva pentru Decembrie, 2007

„Doamne ai grija de noi”.

Asa isi incheie rugaciunea si nici un isi putea  imagina ce ii va aduce urmatoarele clipe.

Stia cat de mult insemna orele, zilele in lipsa ei cat de singur se simte fara zambetul ei. Doar ea a reusit sa il schimbe, sa il faca sa vad ca nu totdeauna are dreptate. El era o fire orgolioasa…poate prea orgolioasa si sigura pe ea. ea fata care avea un zambet copilaresc si o privire inteligenta. de cand a cunoscut-o ceva din universul lui de gheata a inceput sa se zdruncine. era si pentru el greu de explicat. acum ajunsese sa se roage pentru ea…si el.

dar viata nu e un scenariu in care fiecare isi spune replica in timpul unei repetiti. pentru prima data ii era frica sa nu piarda ce are. de fapt el uitase prima lectie pe care ea il invatase: doar lucrurile se pierd! dar acum era implicat si aura lui de invulnerabilitate se subrezise. tinea la ea si credea pina in acea clipa ca totul va fi pana la sfarsitul lumi( ei ii placea sa auda expresia: Hasta el fin del mundo).

din expresia asta nu mai ramasese decat < fin >….aaa nu si fiecare cu mundo lui. la inceput pareau de nedespartit, azi daca s-ar intalni s-ar privi si s-ar intreba daca ceea ce au trait a fost un vis? au trait ei visul ala cu hasta fin del  mundo?

Fumez, cu fata-n sus, singurel,

Pe imperiala diligentei. Viteza,

Carapacea mi se zdruncina, dar sufletul meu

danseaza

Ca un Ariel:

Nici dulceag, nici acrisor, frumosul meu suflet

danseaza.

O, coaste si drumuri!, O , rape si fumuri!

Asadar, frumosule suflet, cum stam?

Sa recapitulam.

Ne iubim ca doi nebuni de legat,

Si ne-am despartit fara-o  vorba. In fine.

Un plictis ma tinea exilat,

Un plictis ce-mi venea din toate. Prea bine.

Ochii ei ziceau ” Intelegi?” foarte des.

„Pentru ce nu intelegi?”, ma-ntrebau fara glas.

Dar nici unul nu voia sa faca primul pas,

Prea voiam sa cadem in genunchi impreuna 

(Ati inteles, nu-i asa?)

Pe unde-o fi la ora asta ea?

Poate ca plange usor….

Pe unde-o fi la ora asta ea?

Ah, ai macar grija de tine, te implor! […]

Iar dupa ce ani vor fi trecut,

Si fiecare va fi mai aspru cu sine,

Adesea, parca ma vad si pe mine ,

O sa ne spunem” De-as fi stiut…”

Dar, chiar casatorindu-ne,

N-am fi spus cumva cateodata

„De-as fi stiu, de-as fi stiu….”?

O , intalnire blestemata!

o, suflet al meu oricum osandit!

Am gresit.

Maniaci de fericire,

Ce vom face acum?…Eu

Cu sufletul meu, Ea cu tineretea ei ispitita? […}

„Imi este al dracului de dor de ea. E dor din ala care doare, stii genul?” Stiu . Cand simti asa ca nu ai aer si ca te inteapa ca un cutit in inima. Senzatia de bolovan pe piept.”     Da , exact . La naiba! ma enerveaza chestia asta! Au trecut mai bine de 6 luni, chiar nu poate sa imi treaca odata?

 El e un baiat de treba, cu ochi caprui, inalt si un zambet dezarmant. Bem impreunaun pahar la Platers intr-o seara de septembrie rece. E prea frig sa mai stam afara in pernele turcesti, dar aici inauntru e bine. El a avut vreme de vreo doi ani o relatie cu Maria (N-o cunoasteti voi. Nici eu) o femeie frumoasa, desteapta, sexoasa si extrem de casatorita. Plus mama de 2 copii.  Versiunea ei nu o stiu, o stiu doar pe a lui .

    „E iubirea vietii mele . Asta mi-e clar. A fost o poveste din aia cu impacari, cu despartiri, cu promisiuni, cu juraminte, in incalcari de promisiuni…a fost asa, intens si uneori dureros…” 

„Ti-a promis ca divorteaza”? 

    Doar de vreo suta de ori…si niciodata nu atat incat sa o cred” 

Si? Are totusi  2 copii, nu?

    „Da…i-as fi facut si eu 2, cu bucurie…am pus capat pana la urma. N-am mai putut. Mi-e dor de mor, mi-e cumplit de dor, si in acelsi timp stiu ca nu e alta cale…nu e…” 

Sa presupunem ca ar fi divortat. Ca s-ar fi putut. Ca ar fi fost  impreuna pe bune, pe fata, cu treziri dimineata, facut dus in graba, baut cafeaua din picioare, pupat pe fuga in fata usii si repezit la lift catre servici, mers la Carrfour dupa mincare, stat la televizor si gatit duminica, dat cu aspiratorul si dus copiii la gradi…Daca s-ar fi putut cum ar fi fost? Ar mai fi fost iubirea vietii? 

     Hmmmmm….m-am intrebat, da…Habar nu am . Si mereu ma gandeam ca oricum pierdusem…startul. Cred ca atractia asta a interzisului are rolul ei…O iubesc asta e sigur. Cred ca as iubit-o toata viata, la fel…of… A trecut. Gata!

In clipe din astea iti doresti sa nu stii atat de exact ce simte …sa nu stii atat de bine cum e sa iubesti un om care nu stie cum sa isi urmeze chemarea, calea, inima…

Zambeste! Bucura-te ca a fost . In definitiv- asta e secretul: sa fii fericit in fiecare clipa. Iubeste-o si mai departe-ce daca doare? Iubeste-o si spune-i-o, nu e nici o rusine. Important e sa nu astepti nimic in schimb. Si abia atunci se cheama ca e iubire neconditionata…”

© 7s-ssh

   

    Azi mi-ar placea sa am un portret ca al lui Dorian Gray, care sa reflecte toate durerile si suferintele prin care trec  ce s-ar mai fi uratit de duminica seara pana acum…
Nu am un astfel de portret. Dar m-am dus sa ma privesc in oglinda dintr-un estetism al durerii. Citeam cartea, o adevarata capodopera la început era circumspect din cauza unor idei despre frumuseţe versus inteligenţă, care dădeau câştig de cauză celei dintâi, dar apoi am prins ideea moralizatoare a autorului şi mi-am revenit. În roman e vorba despre perfecţiunea frumuseţii care ascunde, de multe ori, suflete putrezite şi minţi bolnave. Dorian Gray este un dandy englez, un narcisist obsedat de propria-i frumuseţe fizică, ce caută plăcere şi fuge de responsabilitate şi vicii.

    o intrebare, puterea moralitatii: ti se pare corect? De fapt, daca ai avea si tu un portret ca al lui Dorian Gray, cum ar arata acum?

in seara asta am avut placerea sa m-am intalnit cu fata cea mai frumoasa din facultate. va place angelina jolie? e si mie 😉