Nu-ți spun nici un adio: cum n-ai mai exista…
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine…
Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine…
Plec numai cu splendoarea și frumusețea ta;
Las ochii, falși luceferi, și iau privirea dragă,
Las buze reci de idol și forma lor întreagă,
Fur neagra avalanșă de păr când se dezleagă,
Din trup, îmbrățișarea de vrej amețitor…
Zvârl inima stricată, ce-ți șchioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse țesute-n lingușiri
- Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
Capcană-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri…
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu,
Am să te alcătui altfel, dar suflet îți dau eu.
Vasile Voiculescu
