Cornel’s Weblog

-m-am apucat sa colorez. sa colorez totul in rosu. mai precis in rosu aprins. cineva mi-a spus odata ca asa nu se va vedea durerea. cu timpul am observat ca rosul a devenit violet iar eu violent. nici macar nu stiu sa colorez! punct si de la capat.

-parca ai tine ceva in mana asa de tare strangi pumnii…dar am observat ca acestia  sunt goi. ma gandesc ca ar incapea in ei doar luna d’un  rosie aprins . punct si de la capat.

-nu pot sa lasa ca clipele astea frumoase sa treaca. vreau o clipa cu mine intr-un rosu aprins. si astea toate departe de tine. punct si de la capat.

-candva imi doaream sa iasa totul bine. credeam ca  rosu aprins e “perfectiunea” culorilor. acum stiu ca desenele mele se transforma din rosu aprins in alceva.  punct si de la capat.

-sunt fericit.

…un suras pentru tine. ascunde ceva?

Te iubesc!

Nu m-au lăsat…
Nu m-au lăsat locatarii să îţi scriu pe cladirea din faţa geamului tău. Vroiam să te trezeşti în fiecare dimineaţă, să priveşti pe fereastră şi să îţi aminteşti de mine. Nu mi-au dat voie prietenii să-ţi fac o serenadă – cică ar fi modul sigur prin care te-aş îndepărta. Nu am putut nici să îţi scriu pe cer ceea ce sunt pe cale să mărturisesc acum.
Aş fi putut să o spun pur şi simplu, poate că ar fi fost cel mai bine. Dar am ales să scriu! Şi chiar dacă zeci de mii de femei vor citi „declaraţia” mea, tu ştii că eşti singura din lumea aceasta pe care o iubesc!!! Am spus-o şi promit să rostesc aceste cuvinte în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut petrecut alături de tine!
M-am trezit mângâind cu mouse-ul poza ta de pe desktopul meu. Am ştiut atunci că se întâmpla ceva cu mine; am realizat că … nu prea ştiu cum să o spun în mai multe feluri, aşa că o voi scrie pur şi simplu! TE IUBESC!
Mă trezesc dimineaţa cu zâmbetul pe buze, mă gândesc la tine în fiecare secundă, nu reuşesc să îmi pun ordine în gânduri şi în viaţă, nu sunt în stare nici măcar să mănânc! Şi este numai „vina” ta! Dar îţi mulţumesc în toate felurile posibile pentru sentimentele pe care le trezeşti în mine, pentru felul în care mă determini să fiu!

Când sunt cu tine, mă simt altfel, de parcă nimic şi nimeni în acestă lume nu mi-ar putea alunga bucuria, iar singurul mod în care aş putea să încetez să fiu atât de fericit ar fi ca tu să încetezi să fii a mea. Ştiu că nu se va întâmpla, am încredere în ceea ce simţim unul pentru celălalt! Nu în ceea ce rostim, sau scriem, ci în ceea ce simţim.
Nu cred(eam) în dragoste la prima vedere. Nici în legenda jumătăţilor. Şi nici în iubire veşnică. Îţi jur însă că mi te-ai înfiripat în suflet într-un mod atât de profund şi totuşi atât de simplu, încât nici nu îmi dau seama când mi s-a întâmplat.
Iar tu reuşeşti de fiecare dată să îmi dărâmi un mit, o credinţă puternică pe care (până să te întâlnesc pe tine) o credeam de neclintit. Dacă nu există suflete pereche, atunci de ce îmi tresare sufletul de fiecare dată când te văd? De ce am simţit un „ceva” ce nu îmi dă pace încă din ziua în care te-am descoperit? Iar acel „ceva” a apărut cu mult înainte ca eu să aflu cum eşti. Un „ceva” mai presus de mine, de tine, de noi.
Nu ştiu dacă a fost tocmai inventivă această „declaraţie în public”, dar nu sunt expert în romantism. Ştiu doar că te iubesc.

    Este simtul tactil. În orasele reale, te plimbi. stii…Te atingi de oameni, oamenii se ciocnesc de tine.Aici  nimeni nu te atinge.

Statea la coada asteptand sa cumpere ceva de la patisarie. mergea la ea doar lunea, fiindca doar atunci avea treba in zona aia a orasului . se grabea sa ajunga la facultate si era cam in intarziere. deoarece  nu mancase nimic pe ziua respectiva se gandi sa isi potoleasca foamea in modul acesta placut si ieftin. grabit scoase castile din urechi si cand ajunse in fata comanda o branzoaica. scoase bani si plati pentru branzoaica. era preferata lui din acea patiserie. in  urma lui  erau doi micuti, ce asteptau sa cumpere si ei ceva sa isi astampere foamea.  cand au ajuns in fata au pus bani pe tijghea si au comandat doua merdenele.

- nu aveti decat pentru o merdenea si un covrig, le spuse vanzatoarea.

auzand discutia tanarul se intoarse si completa el ca sa fie de doua merdenele. nu astepta multumiri de aceea se indrepta grabit spre iesire. era multumit ca a putut sa faca ceva bun pe ziua aceea.  deschise usa de la patiserie cu greutate fiindca avea in acel moment cam prea multe lucruri in mana. chnuinduse sa puna  lucrurile din mana fiecare la locul lui, intr-un moment de neindemanare scapa branzoaica din mana.pe buzele lui in acel moment se nascusera niste cuvinte care s-ar reduce la bip bip.

Ps: ciudata situatie nu? mie imi aduce aminte de filmul crash.

-caut sa prind sensul, asa mi se pare logic ca trebuie trait. la noapte o sa plec. nu stiu daca logicul meu are de a face cu ceea ce caut : fericirea. ceea ce mie frica insa s-ar rezuma asa: sa plec si sa sosesc “acolo” , unde am visat, si totul sa nu fie decat iluzie.

- o cafea o sa mai servesc…imi place ca tu o faci amara. ma infioara “speranta” asta a ta…te agati de ceva trecut ca sa ii dai o explicatie prezentului care odata rostit e trecut. uneori ar trebui sa ne grabim-incet fiindca e singura noastra ocazie “Moarte e cea care pune capat  tuturor lucrurilor  si iubirilor si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat. Mai are timp poate, doar sa regrete ca n-a iubit destul sau nu a luptat destul… sau ca a trait singur ca un sarpe care nu a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.”